Nimic nu este prea valoros pentru a fi dat lui Dumnezeu

„Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!” (Evrei 11:17).

Încercarea lui Avraam a fost cea mai grea care ar fi putut veni asupra unei fiinţe omeneşii. Dacă ar fi căzut la această încercare, el nu ar mai fi fost înregistrat ca părinte al credincioşilor… Această lecţie a fost dată pentru a străluci de-a lungul veacurilor, ca noi să putem învăţa că nimic nu este prea valoros, pentru a fi dat lui Dumnezeu. Ne putem asigura binecuvântarea cerului, atunci când privim fiecare dar ca al Domnului, primit pentru a fi folosit în serviciul Său. Înapoiaţi lui Dumnezeu toate posesiunile care v-au fost încredinţate şi vi se va încredinţa mai mult. Păstraţi-vă posesiunile pentru voi înşivă şi nu veţi primi nicio răsplată în viaţa aceasta şi veţi pierde răsplata vieţii care va veni…

Sunt mulţi care nu au făcut o predare totală lui Dumnezeu. Ei nu au o idee corectă asupra jertfei nemărginite făcute de Dumnezeu pentru a salva o lume ruinată. Dacă Dumnezeu ar vorbi cu ei, aşa cum a făcut cu Avraam, ei nu ar fi suficient de familiarizaţi cu vocea Sa pentru a afla că Dumnezeu îi cheamă să aducă o jertfă cu scopul de a încerca adâncimea dragostei lor şi sinceritatea credinţei lor.

Plaga egoismului este tot atât de contagioasă ca lepra. Acei care intră în curţile cerului, trebuie să fie curaţi de orice urmă a acestei plăgi…

Domnul are o mare lucrare pe care noi trebuie s-o ducem la îndeplinire şi ne cheamă să ne uităm la El, să ne încredem, să umblăm şi să stăm de vorbă cu El. Ne cheamă să facem o predare totală, a tot ceea ce avem şi suntem, faţă de El, pentru ca atunci când ne va chema să-I aducem jertfă, noi să putem fi gata şi să dorim a ne supune. Ne vom bucura de plinătatea harului divin, numai dacă dăm totul lui Hristos. Vom cunoaşte ce înseamnă adevărata fericire, numai dacă păstrăm focul arzând pe altarul de jertfă. Dumnezeu va lăsa cea mai mare moştenire în viitor, acelora care au făcut cel mai mult în prezent, în fiecare zi, în împrejurări diferite. El ne încearcă, iar pe toţi care se silesc cu sinceritate, El îi alege lucrători, nu din cauză că ei sunt desăvârşiţi, ci datorită faptului că ei doresc ca să lucreze pentru El în chip neegoist; prin legătura cu El, El vede că ei pot deveni desăvârşiţi. (Yl. 6 iunie 1901).