Gândul Zilei

El ne învață!

„Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi, și n-aveți trebuință să vă învețe cineva; ci după cum ungerea Lui vă învață despre toate lucrurile si este adevărată și nu este o minciună, rămâneți în El, după cum v-am învățat.” – 1 Ioan 2:27

Duhul Sfânt în persoană este Acela care învaţă şi iluminează. Cea ma puternică predicare a Cuvântului, studierea Sfintelor Scripturi nu vor fi în stare să schimbe caracterul şi să salveze sufletele, dacă Duhul Sfânt nu lucrează cu şi prin uneltele omeneşti. Planurile şi imaginaţia nu trebuie să fie de un aşa caracter încât să atragă atenția asupra eului. Cuvântul este o putere, o sabie în mâna factorului omenesc, dar Duhul Sfânt, în puterea Lui vitală, este calificat să impresioneze mintea. „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” (loan 6,45). Dumnezeu este Acela care face ca lumina să strălucească în inimă. Motivul pentru care Dumnezeu face atât de puţin pentru noi este acela că uităm că virtutea vie a Duhului Sfânt trebuie să fie combinată cu factorul uman. (Ms/115a/1897).

Cu marele adevăr pe care am avut privilegiul să-l primim, noi ar trebui, sub influența şi puterea Duhului Sfânt, să devenim canale vii de lumină. Putem atunci să ne apropiem de scaunul harului şi, văzând curcubeul făgăduinţei, să îngenunchem cu o inimă plină de căinţă, căutând Împărăţia Cerului cu o putere spirituală care va aduce propria sa răsplată. Trebuie s-o luăm cu forţa, aşa cum a făcut lacov. Atunci, solia noastră va fi puterea lui Dumnezeu spre mântuire. Cererile, rugăciunile noastre vor fi atunci pline de zel, pline de simţământul marii noastre nevoi; şi nu vom fi refuzaţi. Adevărul va fi exprimat prin viaţă şi caracter, dar şi cu buzele atinse cu cărbunele arzând de pe altarul lui Dumnezeu. Când această experienţă va fi experiența noastră, atunci vom fi ridicaţi din starea noastră săracă, de egoism ieftin, pe care am hrănit-o atât de mult. Atunci ne vom goli inimile de puterea egoismului ce roade şi vom fi plini de laude şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu. Vom preamări atunci pe Domnul, pe Dumnezeul harului, care a preamărit pe Hristos. El îşi va descoperi puterea prin noi, făcându-ne seceri ascuţite şi active în lanurile secerişului. (RH/14 febr. 1899).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.