Jertfele de recunoştinţă

„Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu!” 2 Corinteni 9:7

Nu numai zecimile noastre, pe care Dumnezeu le pretinde ca ale Sale trebuie să I le dăm cu credincioşie, ci trebuie să aducem şi un dar în visteria Sa, ca o jertfă de recunoştinţă. Să aducem Creatorului nostru, cu inimi pline de voioşie, primele roade din toate bogăţiile Sale, cele mai valoroase bunuri ale noastreşi serviciul nostru cel mai bun şi sfânt. ¹³⁴

Domnul cere ca să fie strânse daruri în anumite timpuri rânduind lucrurile astfel ca dăruirea să devină o obişnuinţă, iar binefacerea să f ie înţeleasă ca o datorie de creştin. Inima, deschisă la oferirea unui dar, nu trebuie să aibă timp să adoarmă egoistă, rece şi zgârcită, până când se va ivi a doua ocazie de a dărui. Râul trebuie să curgă neîncetat, păstrând astfel deschis canalul, prin fapte de binefacere. ¹³⁵

Contribuţiile cerute de la evrei, pentru scopuri religioase şi de binefacere, ajungeau până la un sfert din veniturile lor. Cu astfel de taxe grele pe venitul poporului, era de aşteptat ca acest fapt să-i aducă în starea de sărăcie, dar respectarea cu credincioşie a acestor prescripţii era, dimpotrivă, una din condiţiile bunului lor mers. ¹³⁶

Nu măreţia darului face jertfa bine plăcută lui Dumnezeu; intenţia inimii, spiritul de recunoştinţă şi dragostea săvârşesc acest lucru. Săracii să nu îngăduie sentimentul umil că darurile lor sunt atât de mici încât nu merită a fi luate în seamă. ¹³⁷

Sumele mici economisite prin fapte de sacrificiu vor face mai mult pentru înălţarea cauzei lui Dumnezeu, decât pot face sumele mari care nu au necesitat o jertfire de sine. ¹³⁸

Nimic nu e prea valoros pentru noi, ca să-l consacrăm lui Isus. Dacă-I înapoiem talanţii pe care ni i-a dat spre păstrare, ne va da mai mulţi. Orice strădanie pe care o facem pentru Hristos va fi răsplătită de El; şi fiecare datorie pe care o săvârşim în numele Lui va contribui la propria noastră fericire. ¹³⁹