Lanțul de aur al iubirii

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34, 35).

Iubirea lui Hristos este un lanţ de aur, care leagă fiinţele omeneşti mărginite, care cred în Isus Hristos, de Dumnezeul Nemărginit. Iubirea pe care o are Domnul pentru copiii Săi, este mai pe sus de orice cunoştinţă. Nicio ştiinţă nu o poate defini sau explica. Nicio înţelepciune omenească n-o poate pătrunde. (5 CG. 1141).

Egoismul şi mândria sunt o piedică pentru acea iubire curată care ne uneşte în duh cu Isus Hristos. Dacă această dragoste este cu adevărat cultivată, atunci cel mărginit se va uni cu Cel Nemărginit şi toţi vor avea în centru pe Cel Nemărginit. Omenescul se va uni cu omenescul şi toţi vor fi legaţi strâns de inima Iubirii Nemărginite. Dragostea sfântă dintre unul şi altul este inviolabilă. În această mare lucrare, iubirea creştină dintre unii şi alţii, mult mai înaltă, mult mai constantă, mai durabilă şi mai lipsită de egoism, față de cum s-a dat pe faţă în trecut – întreţine gingăşia, bunăvoinţa creştină, politeţea şi cuprinde frăţietatea omenească în îmbrăţişarea lui Dumnezeu, recunoscând demnitatea cu care Dumnezeu a investit drepturile omului. (5 CB., pg. 1140).

Lanţul de aur al iubirii, legând la un loc inimile credincioşilor în legăturile frăţiei şi dragostei în unire cu Hristos şi cu Tatăl, face o conexiune perfectă şi mărturiseşte înaintea lumii despre puterea creştinismului care nu poate fi tăgăduită… Atunci egoismul va fi dezrădăcinat, iar necredincioşia nu va mai exista. Nu vor exista lupte şi dezbinări; nu va exista încăpăţânare în niciunul dintre acel care este în legătură cu Hristos. Niciunul nu va da pe faţă independenţa încăpăţânată a unui copil impulsiv şi neascultător care leapădă mâna care îi conduce şi alege să se poticnească singur şi să umble în propriile sale căi. (Letter 110, 1893).

Dragostea este o plantă gingaşă şi ea trebuie cultivată şi îngrijită, iar toate rădăcinile de amărăciune trebuie smulse din jurul ei pentru ca ea să aibă loc de a se întinde şi atunci ea va cuprinde în influenţa ei toate puterile minţii, toată inima, astfel că noi vom iubi pe Dumnezeu mai mult decât orice şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. (MS., pg. 50, 1894).