Puterea în alegerea creștină

„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.” (1 Corinteni 9:24, 25).

Noi trebuie să avem o concepţie clară asupra voinţei Sale, cu scopul de a îndeplini perfect lucrul lui Dumnezeu. Această voinţă ne cere să folosim numai hrană sănătoasă, preparată simplu, astfel încât nervii fini ai creierului să nu fie vătămaţi, făcând astfel imposibil să discernem valoarea ispăşirii şi nepreţuita valoare a curăţirii în sângele lui Hristos.

Dacă oamenii, care nu aşteaptă ca recompensă a ambiţiilor lor nimic mai mult decât o cunună pieritoare, se supun la înfrânare în toate lucrurile, cu cât mai mult ar trebui s-o facă acei care pretind că aleargă nu numai după cununa neveştejită a gloriei eterne, ci şi după o viaţă veşnică de glorie. Oare nu vor conduce aceste motive, prezentate înaintea acelora care aleargă în competiţia creştină, la a practica tăgăduirea de sine şi înfrânarea în toate lucrurile?… Cu seriozitate şi dorinţă stăruitoare de a face voia lui Dumnezeu, noi trebuie să înflăcărăm zelul acelora care s-au angajat în oricare altă activitate, într-un grad cu atât mai mare cu cât valoare obiectivului pe care căutăm să-l atingem este mai mare. Comoara pe care ne luptăm s-o câştigăm este nepieritoare, eternă şi glorioasă, în timp ce aceea pe care lumea o caută nu rezistă decât o zi.

Fie ca grija noastră să nu fie aceea de a reuşi în lumea aceasta, ci povara sufletelor noastre să fie câştigarea unei lumi mai bune! Ce trebuie să facem pentru a fi salvaţi?…

Poziţia la care toţi trebuie să ajungem este aceea de a preţui salvarea mai mult decât câştigul pământesc, de a socoti totul ca o pierdere pentru a putea câştiga pe Hristos. Consacrarea trebuie să fie totală. Dumnezeu nu admite nicio rezervă, nicio jertfă parţială, niciun idol. Toţi trebuie să moară faţă de sine şi faţă de lume. Haideţi să ne reînnoim consacrarea noastră faţă de Dumnezeu zilnic. Viaţa veşnică merită un efort perseverent, neobosit şi de o viaţă. (RH. 18 martie 1880).