„Prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtași firii dumnezeiești, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2 Petru 1:4
Mântuitorul a luat asupra Sa slăbiciunile omeneşti şi a trăit o viaţă fără de păcat, pentru ca oamenilor să nu le fie teamă că nu vor putea birui din cauza neputinţelor firii omeneşti. ⁶⁷
„Vine stăpânitorul lumii acesteia”, a spus Isus, „el n-are nimic în Mine.” Ioan 14:30. În El nu se găsea nimic care să răspundă la amăgirile lui Satan. El nu S-a lăsat ademenit de păcat. Nici chiar printr-un gând nu S-a supus ispitei. Tot astfel putem fi şi noi. Făptura omenească a lui Hristos era unită cu aceea dumnezeiească; El era pregătit de luptă prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Iar El a venit să ne facă părtaşi de natura lui dumnezeiască. Câtă vreme suntem legaţi de El prin credinţă, păcatul nu mai are putere asupra noastră. ⁶⁸
Nu trebuie să mai existe în noi nicio înclinaţie spre păcat… Dacă devenim părtaşi de fire dumnezeiască, înclinaţiile moştenite şi cultivate spre rău sunt îndepărtate din caracter, iar noi suntem făcuţi o putere vie spre bine. Învăţând totdeauna de la Învăţătorul divin, împărtăşindu-ne în fiecare zi din natura Sa, conlucrăm cu Dumnezeu în biruirea ispitelor lui Satana. ⁶⁹
Hristos ne-a arătat cum se realizează aceasta. Prin ce mijloc a biruit El în lupta cu Satana? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. El n-a putut să se împotrivească ispitei decât prin Cuvânt.„Stă scris” a spus El. Nouă ne-au fost date „făgăduinţe nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti.” Nouă ne aparţine fiecare făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu… Când sunteţi atacaţi de ispite, nu priviţi la împrejurări sau la slăbiciuni personale, ci la puterea Cuvântului. Toată puterea vi se va da vouă. ⁷⁰
Luaţi făgăduinţele Sale, ca pe nişte frunze din pomul vieţii. „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi da afară” Ioan 6:37. În timp ce veniţi la El, credeţi că El vă primeşte, deoarece a făgăduit aceasta. Nu puteţi pieri niciodată, în timp ce faceţi aceasta, niciodată. ⁷¹