„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu.” Isaia 42:1
O mare nevoie a omului este socializarea cu semenul său. Există momente în viața fiecăruia, când acesta are nevoie mult mai mult decât dialogul firesc. În situații de cumpănă, de încercare, de confuzie, natura umană simte nevoia unui sprijin, a unui gest, vorbă sau faptă, care să îi confirme că cel de lângă el este într-o împreună simțite.
Acest lucru s- a întâmplat și în cazul Mântuitorului când a fost pe acest pământ. În zilele ce urmează vom analiza cele trei situații în care vocea Tatălui a fost auzită, confirmând statutul Fiului Său și lucrarea Acestuia. Aceaste declarații au fost un răspuns la rugăciunile Domnului Isus, L-au întărit pentru a merge mai departe, au avut un efect benefic asupra celor prezenți în acele ocazii, dar sunt la fel de actuale și pentru noi astăzi.
„Cu toate că păcatele unei lumi vinovate se adunau asupra lui Hristos, cu toate că Se umilise ca să ia asupră-și firea noastră decăzută, glasul venit din cer L-a declarat ca Fiu al Celui Veșnic.” HLL 112.3