Gândul Săptămânii

Dumnezeu își pretinde proprietatea

„Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te a făcut, Iacove şi Cel ce te-a întocmit, Israele! Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1).

Hristos a plătit preţul de răscumpărare pentru fiecare bărbat şi femeie. „Voi nu sunteţi ai voştri. Căci voi aţi fost cumpărați cu un preţ”, chiar cu sângele preţios al Fiului lui Dumnezeu. (MS., pg. 42, 1890).

Noi suntem ai Domnului, fie că ne predăm Lui sau nu. Voi nu sunteţi ai voştri, voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Noi suntem ai Domnului prin creaţiune şi ai Domnului prin răscumpărare. De aceea nu avem niciun drept să ne gândim că putem face ceea ce ne place. Tot ce avem este al Domnului. Nu avem niciun drept al nostru la nimic, nici măcar la existenţă. Toţi banii noştri, timpul şi talentele aparţin lui Dumnezeu şi ne sunt împrumutate de El, ca să ne putem îndeplini lucrarea pe care ne-a încredinţat-o. El ne-a dat sarcina: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce”. (Luca 19:13). (Letter 97, 1898)

Nu faceţi o afacere din aceasta servindu-vă vouă înşivă şi devenind indiferenţi la pretenţiile lui Dumnezeu faţă de voi. Voi sunteţi proprietatea Lui… Isus v-a cumpărat cu un preţ nemărginit. Gândurile voastre trebuie păstrate curate; ele sunt ale Domnului. Daţi-I-le Lui. Noi nu putem merita nimic din partea lui Dumnezeu. Nu-i putem da nimic, care să nu f ie al Lui. Nu-I vom da lui Dumnezeu, ceea ce este al Lui? Nu-L furaţi pe Dumnezeu şi nu amanetaţi timpul Său, talanţii Săi şi puterea Sa lumii. El cere afecţiunile tale, dă-I-le Lui. Ele sunt ale Sale. El cere timpul tău, clipă de clipă, dă-I-l Lui. Este al Său. El cere mintea ta: dă-I-o Lui. Este a Sa…

Dumnezeu pretinde proprietatea Sa. Când am dat lui Dumnezeu trup, suflet şi duh, când am ţinut apetitul sub controlul conştiinţei luminate şi am luptat contra oricărei pofte arătând, că noi considerăm fiecare organ proprietatea lui Dumnezeu, pregătit pentru serviciul Său; când toate afecţiunile noastre sunt în armonie cu voinţa Domnului, oprindu-se asupra lucrurilor „care sunt sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu” – atunci am dat Domnului ceea ce este al Său. O, Dumnezeule, „totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-ţi aducem” (1 Cronici 29:14). (Letter 23, 1873).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.