Punctul central al speranței mele

„În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!” (Galateni 6:14).

Îndepărtați crucea de la creştini şi va fi ca şi când am şterge soarele care luminează ziua şi am îndepărta luna şi stelele de pe firmamentul cerului noaptea. Crucea lui Hristos ne apropie de Dumnezeu, împăcând omul cu Dumnezeu şi pe Dumnezeu cu omul. Tatăl priveşte la cruce, la suferinţele, pe care a permis ca Fiul Său să le îndure, cu scopul de a salva rasa umană fără speranţă, de suferinţă şi de a îndruma pe om către Sine. El priveşte la cruce cu compătimirea iertătoare a dragostei unui Tată. Crucea a fost aproape pierdută din vedere, dar fără cruce nu este nicio legătură cu Tatăl, nicio unitate cu Mielul din mijlocul tronului din cer, nicio întâmpinare iertătoare a rătăcitorului care s-ar întoarce la cărarea părăsită a neprihănirii şi adevărului, nicio speranţă pentru păcătos în ziua judecăţii. Fără cruce nu există niciun mijloc pregătit pentru biruirea tăriei, puternicului nostru duşman. Fiecare speranţă a omenirii atârnă de cruce. (MS., pg. 58, 1900).

Când păcătosul ajunge la cruce şi-şi ridică privirea spre Cel ce a murit pentru a-l salva, el se poate bucura, cu o bucurie deplină: deoarece păcatele sale sunt iertate. Îngenunchind la cruce, el a ajuns la locul cel mai înalt pe care omul îl poate atinge. Lumina cunoştinţei gloriei lui Dumnezeu este descoperită pe faţa lui Isus Hristos şi sunt pronunţate cuvintele de iertare: „Trăiţi, o voi păcătoşi vinovaţi, trăiţi. Căinţa voastră este acceptată pentru că am găsit o răscumpărare.”

Prin cruce învăţăm că Tatăl nostru ceresc ne iubeşte cu o dragoste nemărginită şi veşnică şi ne atrage la El, mai mult decât o face dorinţa arzătoare a unei mame miloase, pentru un copil îndărătnic. Putem să ne mirăm că Pavel a exclamat: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos”? Tot aşa, avem şi noi privilegiul de a ne lăuda cu crucea de pe Calvar; avem privilegiul să ne predăm total Celui ce S-a dat pe Sine pentru noi. Apoi cu lumina dragostei ce străluceşte de pe faţa Sa pe a noastră, vom merge să o reflectăm celor din „întuneric”. (5 CB., pg. 1133).