Gândul Săptămânii

Schimbaţi prin cercetarea Cuvântului

Şi ca niște prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteţi spre mântuire.” 1 Petru 2:2

Nici un bărbat, nici o femeie sau tânăr nu poate atinge desăvârşirea creştină, neglijând studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Prin cercetarea atentă cu grijă a Cuvântului Său, vom asculta de porunca lui Hristos: „Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Ioan 5:39. Această cercetare îl face pe cercetător capabil să observe atent Modelul… Modelul trebuie să fie examinat adesea şi cu atenţie, cu scopul de a-L imita. În timp ce cineva se familiarizează cu istoria Mântuitorului, descoperă defecte propriului său caracter; neasemănarea sa cu Hristos este atât de mare încât el vede că nu poate fi un urmaş al Său fără a se face o mare schimare în viaţa Sa. El studiază în continuare, cu dorinţa de a fi asemenea Marelui său Exemplu. El reţine expresiile, spiritul iubitului Său Maestru, este transformat prin contemplare. ¹⁹

Toate filozofiile naturii omeneşti au dus la confuzie şi ocară atunci când Dumnezeu nu a fost recunoscut ca fiind totul în tot. Dar credinţa inspirată de Dumnezeu dă tărie şi nobleţe de caracter. Dacă se stăruieşte asupra bunătăţii, harului şi iubirii Sale, puterea de înţelegere a adevărului va fi tot mai pătrunzătoare; dorinţa după curăţenia inimii şi claritatea cugetării va fi tot mai sfântă. Sufletul, sălăşluind în atmosfera curată a cugetării sfinte, este preschimbat prin legătura cu Dumnezeu adusă de studierea Cuvântului Său. Adevărul este atât de întins, atât de cuprinzător, atât de profund, atât de mare, încât eul este pierdut din vedere. Inima este îmblânzită şi subjugată, ajungând la umilinţă, bunătate şi iubire. ²⁰

Biblia… instruieşte mintea să se lupte cu cele mai adânci probleme şi să urmărească cele mai largi cercetări. Ea înflăcărează inteligenţa. Ea mântuieşte sufletul… Ia-o ca o oglindă a ta. Ea va fi un instructor credincios, descoperind greşelile şi defectele din caracterul tău. Ea va întări orice trăsătură bună. ²¹

Cuvântul care descoperă vina păcatului are o putere asupra inimii omeneşti de a-l face pe om drept şi a-l păstra aşa. ²²

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.