„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.” (1 Petru 4:12, 13).

Noi nu luăm întotdeauna în considerare, că sfinţirea pe care o dorim cu seriozitate şi pentru care ne rugăm aşa zelos, se înfăptuieşte prin adevăr, prin providenţa lui Dumnezeu într-un mod la care ne aşteptăm cel mai puţin. Când aşteptăm bucuria, iată necazul, când aşteptăm pacea, frecvent avem neîncredere şi îndoială, pentru că ne aflăm în necazuri pe care nu le putem ocoli. Aceste necazuri constituie răspunsul la rugăciunile noastre pentru sfinţire. Pentru a fi curăţiţi focul încercării trebuie să se aprindă asupra noastră şi voinţa noastră trebuie adusă în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu ne supune unui curs de disciplinare care este esenţial pentru noi, înainte de a primi binecuvântarea la care râvnim. Nu trebuie să fim descurajaţi şi să lăsăm loc îndoielii, gândindune că rugăciunile noastre nu sunt luate în considerare. Ar trebui să ne încredem cu mai multă siguranţă în Hristos şi să lăsăm cazul nostru în mâinile lui Dumnezeu, ca El să răspundă rugăciunilor noastre în felul Său. Dumnezeu nu a promis că va da binecuvântarea Sa prin căile alese de noi. Planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna cele mai bune, chiar dacă nu le putem întotdeauna înţelege. Perfecţiunea caracterului creştin poate fi obţinută numai prin muncă, luptă şi tăgăduire de sine. Noi nu avem convingerea aceasta şi nu considerăm procesul dureros şi prelungit de curăţire, ca necesar pentru noi, ca să ajungem în asemănare cu Hristos. De multe ori Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre într-un fel la care ne aşteptăm mai puţin. El ne trece prin acele încercări rare, descoperă gândurile ascunse din inimă. Pentru a sprijini dezvoltarea frumuseţii vieţii de creştin, El ne trece prin situaţii care cer un efort sporit din partea noastră ca să ne putem păstra credinţa.

Să nu uităm cât de preţioase sunt darurile lui Dumnezeu – harurile Spiritului Său şi atunci nu ne vom da înapoi de la încercări şi probe oricât de dureroase şi umilitoare ar fi. (Letter 9, 1873).