Aduceri aminte în „muzee de amintiri”

„Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: ‘Până aici Domnul ne-a ajutat.’ ” (1 Samuel 7:12).

Există mai multă încurajare pentru noi în cea mai neînsemnată binecuvântare pe care noi o primim, decât în citirea lucrărilor biografice care relatează despre credinţa şi experienţa oamenilor de seamă ai lui Dumnezeu. Lucrurile pe care noi înşine le-am experimentat din binecuvântările lui Dumnezeu prin bogatele Sale făgăduinţe, trebuie expuse în expoziţii („muzee de amintire”) şi fie că suntem bogaţi sau săraci, învăţaţi sau analfabeţi, putem să privim şi să luăm toate acestea ca dovezi ale dragostei lui Dumnezeu. Fiecare dovadă a milei, bunătăţii şi purtării de grijă a lui Dumnezeu trebuie expusă ca o aducere aminte nepieritoare într-un „muzeu de amintire”. Dumnezeu ar avea scrise pe tăbliţele minţii, dragostea şi făgăduinţele Sale. Aveţi grijă de preţioasele descoperiri ale lui Dumnezeu ca nicio literă să nu se şteargă, nici să se distrugă.

Când Israel a obţinut victorii deosebite după ieşirea din Egipt, s-au păstrat aduceri aminte ale acestor victorii. Moise şi Iosua au fost instruiţi de Dumnezeu să facă aceasta, ridicând pietre de aducere aminte. Când Israeliţii au câştigat o victorie deosebită asupra filistenilor, Samuel a ridicat o piatră comemorativă şi a numit-o Eben-Ezer spunând: „Până aici Domnul ne-a ajutat”…

Putem noi, revizuindu-ne trecutul, să privim la noile încercări şi la nedumerirea sporită – chiar la tulburări profunde, lipsuri şi pierderi grele şi să nu fim disperaţi, ci să privim în trecut şi să spunem: „Până aici Domnul ne-a ajutat”? Eu îmi voi încredinţa în păstrare sufletul meu, Lui, ca unui Cretor credincios. El va păstra ceea ce eu am încredinţat credincioşiei Lui împotriva acelei zile. (MS., pg. 22, 1889).

Să privim la acei stâlpi monumentali, amintiri a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru a ne mângâia şi a ne mântui din mâna nimicitorului. Să păstrăm proaspăt în mintea noastră toate actele de compătimire gingaşă pe care Dumnezeu ni le-a dat – lacrimile pe care El le-a şters, durerile pe care El le-a alinat, tulburările profunde pe care El le-a îndepărtat, temerile pe care le-a risipit, dorinţele pe care le-a împlinit, binecuvântările pe care le-a revărsat – întărindu-ne astfel pentru tot ce este în faţa noastră în restul pelerinajului nostru. (SC. 125).