Rugăciunea umilită și stăruitoare

„Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dat rodul.” (Iacov 5:17, 18).

În experienţa lui llie ne sunt prezentate învăţături importante. Când el şi-a înălţat rugăciunea pentru ploaie, pe Muntele Carmel, credinţa lui a fost pusă la încercare, dar el a stăruit să facă cunoscută cererea sa lui Dumnezeu.” (2 CB., pg. 1034).

Slujitorul lui Ilie privea cerul cu atenţie atunci când Ilie se ruga. De şase ori s-a întors de la examinarea cerului spunând: „Nu este nimic, niciun nor, niciun semn de ploaie”. Dar profetul nu a căzut în descurajare. El a continuat să-şi examineze viaţa pentru a vedea unde a neglijat să dea slavă lui Dumnezeu… Cercetându-şi inima s-a simţit din ce în ce tot mai mic, atât în proprii lui ochi, cât şi în ai lui Dumnezeu. Şi-a dat seama că el nu era nimic şi că Dumnezeu era totul, iar când a ajuns la punctul lepădării de sine, în timp ce s-a prins cu totul de Mântuitorul ca de singura lui tărie şi neprihănire, răspunsul a venit. Slujitorul a venit şi a spus: „Iată că se ridică un mic nor din mare ca o palmă de om.” (1 Împăraţi 16:44). (2 CB., pg. 1035).

Noi avem un Dumnezeu ale cărui urechi nu sunt închise faţă de cererile noastre; şi dacă ne încredem în Cuvântul Său, atunci El va onora credinţa noastră. El vrea ca toate interesele noastre să fie împletite cu interesele Sale şi atunci ne va putea binecuvânta cu siguranţă, căci noi nu vom lua slava pentru noi înşine, atunci când vom avea binecuvântarea, ci vom reda toată lauda lui Dumnezeu. El nu răspunde întotdeauna la cea dintâi rugăciune pe care I-o înălţăm, căci dacă ar face-o atunci am putea să credem că avem un drept la toate binecuvântările pe care El le revarsă asupra noastră. Dacă nu ne cercetăm inimile, spre a vedea dacă nu cumva nutrim în ele vreo trăsătură rea sau vreun păcat, atunci devenim neglijenţi şi nu putem recunoaşte dependenţa noastră de Dumnezeu…

Ilie s-a umilit pe sine însuşi până la starea de a nu-şi lua slava pentru sine. Aceasta este condiţia pe baza căreia Domnul ascultă rugăciunea, căci atunci noi îi vom da lauda lui Dumnezeu, singurul care merită să fie lăudat. (2 CB., pg. 1034).