Locul faptelor bune

„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10).

Nimeni să nu ia poziţia mărginită şi îngustă, conform căreia, vreuna din faptele omului, pot contribui, într-o măsură cât de mică, la înlăturarea datoriilor păcatelor sale. Aceasta este o înşelăciune fatală. Dacă vreţi să înţelegeţi aceasta, trebuie să studiaţi ispăşirea cu inimi umilite. Această problemă este atât de puţin înţeleasă încât mii peste mii din acei care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu, sunt copii ai celui rău, pentru că ei vor să se sprijine pe faptele lor. Dumnezeu a cerut întotdeauna fapte bune, legea le cere, dar din cauză că omul s-a implicat în păcat, unde faptele sale bune au fost fără valoare, numai îndreptăţirea lui Isus poate fi de folos. (6 CB., pg. 1071).

Dar sunt faptele bune, fără nicio valoare reală? Păcătosul care păcătuieşte în fiecare zi fără frică de pedeapsă este privit de Dumnezeu cu aceeaşi favoare ca şi acei care prin credinţa în Isus încearcă să lucreze din toată fiinţa sa? Scriptura răspunde „noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” În divinul său aranjament, prin harul Său nemeritat, Domnul a pregătit mai dinainte o răsplată pentru faptele bune. Noi suntem primiţi numai prin meritele lui Hristos, iar faptele de milă, actele de caritate pe care noi le săvârşim sunt roadele credinţei; şi ele devin o binecuvântare pentru noi; deoarece oamenii vor fi răsplătiţi după faptele lor. Mireasma meritelor lui Hristos este aceea care face ca faptele noastre bune să fie acceptate de Dumnezeu, iar harul ne face în stare să săvârşim acele fapte, pentru care El să ne răsplătească. Faptele noastre, în şi prin ele însele nu au niciun merit… Noi nu merităm nicio recunoştinţă din partea lui Dumnezeu. Nu am făcut decât ceea ce eram datori să facem, iar prin tăria naturii noastre păcătoase, faptele noastre nu s-ar fi putut săvârşi. (RH. 29 ianuarie 1895).

Hristos poate mântui până la cel mai înalt grad… Tot ceea ce omul poate să facă pentru mântuirea sa este de a accepta invitaţia: „Cine vrea să ia apa vieţii fără plată!” (Apocalipsa 22:17). Niciun păcat nu se poate înfăptui de om, care să nu-şi găsească plata la Calvar. (6 CB., pg. 1071).