Păziți-vă de inima de piatră

„Căci El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul păşunei Lui, turma, pe care o povăţuieşte mâna Lui… O! de aţi asculta azi glasul Lui! – Nu vă împietriţi inima ca în timpul provocării (la Meriba), ca în ziua ispitirii din pustie (de la Masa).” (Psalmii 95:7, 8 engl.).

Nimeni nu poate, nici măcar o dată, să-şi consacre puterile primite de la Dumnezeu în serviciul lumii sau al mândriei fără să se plaseze pe sine pe terenul duşmanului… Orice repetare a păcatului, slăbeşte puterile lui de a rezista, orbeşte ochii şi înăbuşă convingerea de păcat…

Domnul ne trimite avertizare, sfat şi mustrare pentru ca noi să avem ocazie să ne corectăm greşelile înainte ca ele să devină a doua natură. Dar dacă noi refuzăm să fim corectaţi, Dumnezeu nu intervine să se opună tendinţelor propriului nostru mod de a acţiona. El nu face nicio minune pentru ca sămânţa semănată să nu răsară, să nu crească şi să nu aducă roade. Omul care dă pe faţă o îndrăzneală necredincioasă sau o indiferenţă nepăsătoare faţă de adevărul divin, nu face decât să culeagă recolta pe care el însuşi a semănat-o. Aceasta a fost experienţa multora. Ei ascultă cu o indiferenţă nepăsătoare la adevărurile care au mişcat odată chiar sufletele lor. Ei au semănat neglijenţă, indiferenţă şi opoziţie faţă de adevăr; şi astfel este recolta pe care o strâng. Răceala gheţii, tăria fierului şi natura impenetrabilă şi neimpresionabilă a pietrei – toate aceastea îşi găsesc copia fidelă în caracterul multor pretinşi creştini. Aşa s-a întâmplat că Domnul a împietrit inima lui Faraon. Dumnezeu a vorbit regelui Egiptului prin gura lui Moise, dându-i cele mai puternice dovezi despre puterea divină; dar monarhul a refuzat cu încăpăţânare lumina care l-ar fi adus la pocăinţă. Dumnezeu nu a trimis o putere supranaturală pentru a-i împietri inima regelui rebel, ci pe măsură ce Faraon s-a opus adevărului, Duhul Sfânt a fost lepădat şi el a fost lăsat în întunericul şi necredinţa pe care a ales-o. Printr-o respingere continuă a influenţei Duhului, omul se desparte pe sine de Dumnezeu. Lui nu-I mai rămâne la dispoziţie niciun mijloc posibil pentru a le lumina minţile. Nicio descoperire a voinţei Sale nu mai poate să le atingă inima în necredinţa lor.

Principii stabile vor marca viaţa acelora care stau la picioarele lui Isus şi învaţă de la El. (RH. 20 iunie 1882).