Binecuvântări pentru cei care cer

„Nu aveţi pentru că nu cereţi.” (Iacov 4:2).

Nu ne putem descurca fără harul lui Hristos. Trebuie să avem ajutor de sus pentru a rezista numeroaselor ispite ale lui Satan şi pentru a scăpa de înşelăciunile lui. În mijlocul întunericului care domneşte trebuie să avem lumină de la Dumnezeu pentru a descoperi cursele şi capcanele de erori, altfel vom fi prinşi în ele. Trebuie să folosim ocaziile pentru rugăciune, atât în taină cât şi în jurul altarului familiar. Mulţi trebuie să înveţe cum să se roage… Când spunem Domnului în umilinţă dorinţele noastre, însuşi Duhul mijloceşte pentru noi; în timp ce conştientizarea lipsurilor noastre ne determină să ne golim sufletele înaintea ochiului atotpătrunzător al Omnipotenţei, rugăciunile noastre fierbinţi şi serioase intră dincolo de perdea, credinţa noastră solicită promisiunile lui Dumnezeu şi ajutorul ne soseşte…

Rugăciunea este atât o datorie cât şi un privilegiu. Noi avem nevoie de ajutor pe care numai Dumnezeu singur îl poate da şi care nu va veni, necerut. Dacă suntem prea îndreptăţiţi prin noi înşine pentru a simţi nevoia de ajutor de la Dumnezeu, nu vom avea ajutorul Său atunci când vom avea cea mai mare nevoie de el. Dacă suntem prea independenţi şi mulţumiţi cu noi înşine pentru a ne proşterna zilnic în rugăciune serioasă, prin meritele unui Mântuitor răstignit şi înviat, vom fi lăsaţi supuşi ispiteior lui Satan… Rugăciunea serioasă şi sinceră va aduce putere şi har pentru a rezista puterilor întunericului. Dumnezeu vrea să binecuvânteze. El vrea să dea Duhul Său cel Sfânt celor ce îl cer, mai mult decât doresc părinţii să dea daruri bune copiilor lor. Dar mulţi nu-şi simt lipsurile. Ei nu realizează că nu pot face nimic fără ajutorul lui Isus…

Mi s-au arătat îngerii lui Dumnezeu gata de a împărţi har şi putere celor ce-şi simt lipsa de putere divină. Dar aceşti soli cereşti nu vor aşeza binecuvântările decât dacă sunt solicitate. Ei aşteptau după strigătul sufletelor care flămânzesc şi însetează după binecuvântările lui Dumnezeu, dar adeseori ei au aşteptat în zadar. Au fost într-adevăr rugăciuni neglijente, dar nu implorări serioase pentru umilinţă şi inimi pocăite…

Acei care vor să primească binecuvântarea Domnului, trebuie să-şi pregătească drumul prin mărturisirea păcatelor, prin umilire înaintea lui Dumnezeu, cu căinţă sinceră şi cu credinţă în meritele sângelui lui Hristos. (RH. 24 iulie 1883).