Articole
Cumpănind pentru cer
„Să fiu cântărit într-o cumpănă dreaptă pentru ca Dumnezeu să-mi poată cunoaşte integritatea.” (Iov 31:6 engl.).
Adevărata cumpănire este în orice. Ea este chiar legea lui Dumnezeu. El îşi pune legea Sa în cele mai neînsemnate fapte şi preocupări ale oamenilor, ca ei învăţând-o şi trăind-o să poată fi înălţaţi, înnobilaţi şi sfinţi în inimă şi în afecţiuni – credincioşi în cele mici. (MS., pg. 62, 1896).
Dumnezeu cântăreşte motivele, scopurile, caracterul. Toţi oamenii sunt cântăriţi în balanţele sanctuarului şi Dumnezeu ar vrea ca toţi să realizeze acest fapt. Ana spunea: „Domnul este un Dumnezeu care ştie totul şi toate faptele sunt cântărite de El.” (1 Samuel 2:3). David a spus: „Oamenii din clasa de jos sunt o nimica, iar oamenii din clasa de sus sunt o minciună; puşi în cumpănă toţi împreună ar fi mai uşori decât nimic.” (Psalmii 62:9 engl.). Isaia spune: „Tu care eşti prea înălţat, cântăreşti cărarea dreptului.” (Isaia 26:7).
Dumnezeul cerului este drept. Nu există un motiv în adâncimile inimii, niciun secret înlăuntrul nostru, niciun plan pe care Dumnezeu să nu-l înţeleagă. Dar care este etalonul dreptăţii? Legea lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu se pune pe un taler, legea Sa neschimbătoare, ale cărei pretenţii sunt specificate, cuprinzând în primele patru porunci supunerea dragostei faţă de Dumnezeu şi în ultimele şase dragostea faţă de aproapele nostru. „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta … şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Luca 10:27). Din acest etalon noi nu vom scădea niciun atom. Dumnezeu cere toată inima, mintea, sufletul şi puterea şi „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Aceasta se aşează pe un taler în timp ce fiecare caracter individual trebuie să contrabalanseze cumpăna prin aşezare pe celălalt taler. Şi prin această comparaţie corectă soarta fiecărui om este definitiv hotărâtă…
Se va scrie: „Cântărit în cumpănă şi găsit cu lipsă”? Dacă vom fi găsiţi cu lipsă în ziua lui Dumnezeu, va fi un lucru teribil, de aceea noi vrem să ne examinăm îndeaproape motivele şi faptele prin legea cea sfântă a lui Dumnezeu, să ne căim de fiecare călcare de lege şi ca nişte păcătoşi, să ne prindem de meritele lui Hristos pentru a suplini deficienţa. Numai sângele lui Hristos va face aceasta. (MS., pg. 65, 1886).