Când tăcerea este elocventă

„Cine acoperă o greşeală caută dragostea; dar cine repetă un lucru desparte chiar şi pe prieteni.” (Proverbele 17:9 engl.).

Psalmistul întreabă: „Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cineva va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă. Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său, şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.” Când vine cineva la tine cu o poveste despre vecinul tău, trebuie să refuzi să o asculţi. Trebuie să-i spui: „Ai discutat această chestiune cu persoana în cauză?… ” Spune-i că ar trebui să respecte regula Bibliei şi să meargă întâi la fratele său şi, în dragoste, să-i spună lui personal, greşeala sa. Dacă directivele lui Dumnezeu ar fi urmate, atunci uşile în spatele cărora se află potopul bârfei ar fi închise.

Dacă fraţii şi vecinii tăi vin să te vadă, vorbeşte-le despre minunata dragoste a lui Isus. Bucură-te de mijlocirea Sa pentru omul pierdut. Spune prietenilor tăi despre iubirea pe care o ai pentru sufletele lor, din cauză că ele sunt cumpărate cu sângele lui Hristos. Dumnezeu ne interzice să facem mai grea cărarea altor călători obosiţi, prin aceea că mărim greşelile lor şi judecăm faptele lor. Dumnezeu ne ajută să putem vorbi cuvinte de mângâiere, speranţă şi curaj pentru a înveseli vieţile celor singuratici, descurajaţi şi greşiţi. (RH. 28 august 1888).

Când eşti ispitit să vorbeşti nechibzuit, păzeşte-te. Dacă altcineva vine la tine cu cuvinte de critică la adresa unuia din copiii lui Dumnezeu, să ai o ureche surdă faţă de fiecare din aceste cuvinte. Dacă vorbeşte aspru cu tine. niciodată nu răspunde cu aceeaşi monedă. Nu rosti niciun cuvânt. Când eşti provocat adu-ţi aminte că „tăcerea este elocventă”. Tăcerea este cel mai mare reproş pe care poţi să-l dai unul găsitor de greşeli sau unuia cu o dispoziţie iritată. (MS., pg. 95, 1906).

Ar trebui să fie ţinta noastră aceea de a aduce tot farmecul posibil, în vieţile noastre şi să folosim toată bunătatea posibilă, faţă de cei din jurul nostru. Cuvintele amabile nu se pierd niciodată. Isus le înregistrează ca fiind rostite faţă de El. Semănaţi seminţele amabilităţii, ale iubirii şi ale gingăşiei şi ele vor înflori şi vor aduce roade. (6 CB., pg. 1118).