Marile lucruri mici

„Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.” (Cântarea cântărilor 2:15).

Dumnezeu ne cere să fim drepţi în problemele importante în timp ce ne spune că credincioşia în lucrurile mici ne va face potriviţi pentru poziţiile mai înalte de încredere…

Însuşirile bune pe care mulţi le posedă sunt ascunse şi în loc să atragă suflete la Hristos, ei le resping. Dacă aceste persoane ar putea vedea influenţa felului lor necuviincios de-a fi şi a expresiilor lipsite de amabilitate asupra necredincioşilor, şi cât de neplăcută este în ochii lui Dumnezeu o astfel de conduită, ei şi-ar schimba obiceiurile, căci o lipsă a politeţei este una dintre cele mai mari pietre de poticnire pentru cei păcătoşi. Egoismul, murmurul nemulţumitor, creştinii supărăcioşi, blochează drumul astfel încât păcătoşii nu doresc să se apropie de Hristos.

Dacă ne-am putea uita sub partea de suprafaţă a lucrurilor am vedea că jumătate din mizeria vieţii se datorează privirilor încruntate şi vorbirilor răutăcioase care ar putea fi ocolite cu aceeaşi uşurinţă cu care nu sunt. Mulţi fac un iad pe pământ atât pentru ei cât şi pentru acei pe care i-ar putea mângâia şi binecuvânta. Aceştia nu sunt vrednici de numele de creştin…

Unele persoane vorbesc într-o manieră aspră şi neprietenoasă, care răneşte simţămintele altora şi apoi se justifică spunând: „Aşa este felul meu de a fi; eu întotdeauna spun ceea ce gândesc”; şi ei înalţă această trăsătură stricată de caracter ca pe o virtute. Comportarea lor grosolană trebuie mustrată cu fermitate. (RH. 1 septembrie 1885).

Acele cuvinte grosolane ar trebui lăsate nerostite, acea indiferenţă egoistă faţă de fericirea altora ar trebui să lase loc compătimirii şi consideraţiei. Adevărata amabilitate, împletită cu adevărul şi dreptatea, vor face viaţa nu numai folositoare, ci ca pe o mireasmă…

Integritatea, dreptatea şi bunătatea creştină legate împreună formează o combinaţie minunată. Amabilitatea este una din roadele Duhului. Ea este un atribut ceresc. Îngerii niciodată nu cad în vreo patimă, niciodată nu sunt invidioşi, egoişti sau geloşi. Niciun cuvânt aspru sau neprietenos nu le scapă de pe buze. Şi dacă noi trebuie să fim în compania îngerilor noi tot aşa trebuie să fim, amabili şi rafinaţi. (RH. 1 septembrie 1885).