Lucrarea desăvârșită a răbdării

„Ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.” (Iacov 1:3, 4).

Apostolul spune că dacă am reuşit în exercitarea infrânării, putem să-i adăugăm răbdarea. Răbdarea în încercări ne va feri să spunem şi să facem acele lucruri care vor răni sufletele noastre şi vor răni pe aceia cu care ne asociem. Lăsaţi încercările să fie cum vor fi, nimic nu vă poate dăuna cu adevărat dacă manifestaţi răbdare, dacă sunteţi calmi şi liniştiți în încercări…

Putem să observăm înţelepciunea lui Petru prin aceea că cere adăugarea înfrânării la cunoştinţă, înaintea răbdării. Acesta este un motiv serios de a birui pofta pentru toate excitantele, pentru că, pe măsură ce nervii se irită sub influenţa acestor substanţe excitante, tot mai multe şi mai grave sunt relele care se produc.

Pentru creştini este o necesitate aceea de a adaugă răbdarea la înfrânare. Avem nevoie de principii ferme şi de o ţintă stabilă pentru a nu ofensa în cuvânt sau faptă nici conştiinţa noastră, nici sentimentele altora. Trebuie să ne ridicăm deasupra obiceiurilor lumeşti cu scopul de a putea purta reproşuri, descurajări, pierderi şi cruci, fără niciun murmur, ci cu o demnitate plină de răbdare… Un om sau o femeie nerăbdătoare şi răutăcioasă, cu adevărat nu ştie nimic din ceea ce înseamnă a fi fericit. Orice cupă ce o duce la gură pare mai amară ca pelinul şi calea sa pare a f i presărată cu pietre dure, cu spini şi mărăcini; dar el trebuie să adauge la înfrânare, răbdarea şi nu va mai vedea sau simţi dispreţul.

Răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşită lucrarea, altfel nu putem fi desăvârşiţi şi întregi, fără să ducem lipsă de nimic. Necazuri şi supărări ne sunt pregătite, le vom purta pe toate cu răbdare sau le vom face pe toate amare prin plângerile noastre? Aurul este pus în cuptor ca să se poată înlătura zgura. Să nu fim atunci răbdători sub privirea meşterului curăţitor? Trebuie să refuzăm a ne adânci în stări de supărare şi disperare a minţii şi să dovedim o încredere liniştită în Dumnezeu, socotind toate ca o bucurie, atunci când ni se permite să suportam încercări de dragul lui Hristos. (MS., pg. 13, 1884).