Omul, mai prețios decât aurul

„Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir.” (Isaia 13:12).

Puțini apreciază valoarea omului şi gloria care s-ar răsfrânge asupra lui Dumnezeu dacă el ar fi păstrat şi cultivat curăţia, nobleţea şi integritatea caracterului… Puţinul timp acordat omului, aici este deosebit de valoros. Acum, cât timp încercarea persistă, Dumnezeu doreşte să unească tăria Sa cu slăbiciunea omului mărginit… Acei care iubesc pe Dumnezeu cu adevărat, vor dori să dezvolte aptitudinile pe care El li le-a dat, ca El să poată fi o binecuvântare pentru alţii. Şi încetul cu încetul porţile cerului se vor deschide pentru a-i primi, şi de pe buzele Împăratului slavei va veni asupra lor binecuvântarea, care va fi cea mai aleasă muzică pentru urechile lor: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moşteniți Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemieierea lumii.” (Matei 25:34).

Astfel cei răscumpăraţi vor fi întâmpinaţi în locaşurile pe care Isus le-a pregătit pentru ei. Acolo, tovarăşii lor, nu vor fi cei stricaţi de pe pământ – mincinoşii, idolatrii, necuraţii sau necredincioşii; ci ei se vor uni cu acei care au biruit pe Satan şi înşelăciunile sale şi cu ajutorul divin şi-au format caractere perfecte. Orice tendinţă păcătoasă, orice imperfecţiune care-i afectează aici, a fost îndepărtată prin sângele lui Hristos şi lor le este împărţită desăvârşirea şi strălucirea gloriei Sale, care depăşeşte cu mult strălucirea soarelui la amiază în toată splendoarea sa. Frumuseţea morală, perfecţiunea caracterului Său străluceşte în El, având o valoare infinit mai mare decât frumuseţea interioară. Ei sunt fără vină în jurul marelui scaun alb de domnie, împărtăşind demnitatea şi privilegiile îngerilor.

„Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2:9) În perspectiva moştenirii glorioase, care poate fi a sa, ce va da omul în schimb pentru sufletul său? El poate fi sărac: totuşi el are în sine o bogăţie şi o demnitate pe care lumea nu o poate niciodată da. Sufletul răscumpărat şi curăţit de păcat, cu toate puterile sale nobile, dedicate serviciului lui Dumnezeu, este de o nespusă valoare.” (ST, 3 aprilie 1884)