Virtutea iubirii frățești

„Cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.” (2 Petru 1:7).

Cuvântul lui Dumnezeu porunceşte fiecăruia dintre copiii Săi: „Toţi să f iţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.” (1 Petru 3:8). Această dragoste de fraţi nu se poate manifesta dacă la răbdare nu s-a adăugat evlavia. În misiunea Sa din lumea noastră, Hristos a arătat omului darurile Duhului lui Dumnezeu, care, dacă sunt acceptate, modelează şi finisează întregul om, atât înăuntru, cât şi în afară, prin aceea că îi coboară mândria şi îl conduce în a nu se aprecia în mod deosebit pe sine, ci să aprecieze pe fratele său, la acea valoare pe care o are în ochii lui Dumnezeu, deoarece Hristos a plătit un preţ nemărginit pentru sufletul său. Când omul va fi evaluat ca proprietatea lui Dumnezeu, atunci vom f i buni, amabili şi îngăduitori faţă de el.

Religia lui Isus Hristos este un sistem de adevărată politeţe cerească şi conduce la o manifestare practică a gingăşiei sentimentelor, gingăşie intrată în obişnuinţă, ce conduce la o blândeţe a comportamentului. Cel care este evlavios va adăuga şi acest har, făcând un pas mai sus pe scară. Cu cât se urcă mai sus pe scară, cu atât mai mult din harul lui Dumnezeu se descoperă în viaţa sa, în sentimentele şi principiile sale. El învaţă, învaţă mereu condiţiile pe baza cărora este acceptat de Dumnezeu, iar singurul mod de a avea vreo moştenire în ceruri este de a deveni asemenea lui Hristos în caracter. Întregul plan de îndurare este de a domoli ceea ce este aspru în temperament şi de a rafina tot ce este dur în comportament. Schimbarea interioară iese la lumină în acţiunile exterioare. Darurile Duhului lui Dumnezeu lucrează cu putere ascunsă la transformarea caracterului. Religia lui Hristos nu va da niciodată la iveală vreo acţiune iritabilă, necuviincioasă sau grosolană. Bunăvoinţa este o virtute biblică. Această virtute a harului dragostei de fraţi, a caracterizat viaţa lui Hristos. Niciodată nu a fost manifestată pe pământ o amabilitate ca aceea pe care Hristos a descoperit-o, iar noi nu suntem în stare să preţuim suficient valoarea ei.

Creşterea în har este o lucrare serioasă la care lucrează Dumnezeu. Lucrarea, aici pe pământ, a spiritului care este preţuit în cer, este o arvună a slavei viitoare. (MS., pg. 13, 1884).