Cum este frântă puterea lui Satan

„Rămâneţi dar tari şi nu vă plecaţi iar sub jugul robiei.” (Galateni 5:1).

Pocăința unui suflet stârneşte o bucurie de nedescris printre toate oştile cereşti. Fiecare harfă produce melodii şi fiecare voce scoate cântece de bucurie, deoarece încă un nume este înregistrat în cartea vieţii; încă o lumină este aprinsă să strălucească în întunericul moral al acestei lumi corupte. Exact acelaşi eveniment, răspândeşte consternare printre îngerii căzuţi şi umileşte pe marele conducător al revoltei contra Legii sfinte a lui Dumnezeu. Prinţul întunericului, văzând că un suflet pe care el l-a socotit al său, îi scapă de sub control, aşa cum o pasăre scapă din laţul vânătorului, găsindu-şi refugiul în Hristos, lucrează cu o intensitate infernală ca să prindă din nou în cursă pe cel scăpat. (MS., pg. 46a, 1886).

Trebuie să medităm mult asupra consecinţelor pocăinţei adevărate. Nu numai că păcătosul este iertat atunci când se căieşte şi îşi mărturiseşte fărădelegea, dar el devine copil al lui Dumnezeu…; un moştenitor al lui Dumnezeu şi un comoştenitor cu Hristos al unei moşteniri nepieritoare… Puterea lui Satan este frântă. Omul este adus în unitate sfântă cu Hristos. (Letter 63,1905).

Niciun suflet nu este câştigat la Hristos, fără a învinge pe ispititor şi fără a zdrobi capul şarpelui. Aceasta va stârni ura duşmanului la o mai mare activitate. Alarmat că îşi pierde prada, Satan va „încerca întâi să înşele, apoi să descurajeze şi să persecute. Oamenii stricaţi, mustraţi de morala şi exemplul celor care vin la lumina adevărului Bibliei, vor deveni agenţi ai marelui adversar al sufletelor şi nu vor lăsa niciun mijloc neîncercat pentru a-i abate de la devotamentul lor faţă de Dumnezeu şi pentru a-i influenţa să părăsească cărarea strâmtă a sfinţeniei.

Dar nimeni să nu se alarmeze sau să se înfricoşeze. Cuvântul lui Dumnezeu promite solemn că dacă ei rămân credincioşi faţă de principii, dacă ei cred şi se supun tuturor cerinţelor lui Dumnezeu, ei sunt membri ai familiei regeşti, copii ai Tatălui ceresc. Ei sunt siguri că au de partea lor, agenţii cerului, pentru a ieşi mai mult decât biruitori prin meritele lui Hristos – victorioşi prin Acela care i-a iubit. (MS., pg. 46a, 1886).