Gândul Zilei

O inimă reînnoită este o inimă curată

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8)

Înțelepciunea care vine de sus este „întâi curată” (Iacov 3:17). În cetatea lui Dumnezeu nu va intra nimeni care să o întineze. Toți cei care vor locui acolo vor avea o inimă curată de aici, de pe pământ. În cel care învață de la Isus se va manifesta un dezgust crescând pentru purtarea neîngrijită, pentru limbajul necuviincios și pentru gândurile murdare. Când Hristos locuiește în inimă, persoana respectivă va fi caracterizată de puritate și noblețe atât a cugetului, cât și a comportamentului.

Dar cuvintele lui Isus: „Ferice de cei cu inima curată” au un înțeles mai adânc, referinduse la curăție nu numai în sensul în care o înțelege lumea, adică starea de a fi neatins de senzualitate sau poftă, ci în sensul de a fi curat în motivele și dorințele ascunse ale sufletului, neatins de mândrie și egoism, umil, dezinteresat, asemenea unui copil. (…)

Cei curați cu inima Îl văd pe Dumnezeu în cadrul unei relații noi și iubitoare – ca Răscumpărător al lor; și, văzând puritatea și frumusețea caracterului Său, își doresc din toată inima să reflecte chipul Său. Ei Îl văd ca un Tată ce tânjește să-Și îmbrățișeze fiul care se pocăiește, iar inima lor este plină de bucurie. (…)

Cei cu inima curată Îl văd pe Creator în lucrările mâinilor Sale puternice, în lucrurile frumoase care compun universul. În Cuvântul Său scris, ei citesc în rânduri tot mai clare descoperirea îndurării, bunătății și harului Său. Adevărurile care sunt ascunse de cei înțelepți le sunt descoperite pruncilor. Frumusețea și valoarea adevărului (…) li se descoperă în permanență celor ce au dorința plină de încredere și inocentă de a cunoaște și a face voia lui Dumnezeu. (…)

În timpul pe care Dumnezeu li-l îngăduie în lumea aceasta, cei cu inima curată trăiesc ca și cum s-ar afla în prezența Lui vizibilă. Și Îl vor vedea de asemenea față în față în viața viitoare, nemuritoare, așa cum L-a văzut și Adam când umbla și vorbea cu El în Eden. „Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față.” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 25–27)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.