Ordinea și curățenia

„Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” (2 Corinteni 7:1).

Este de cea mai mare importanţă ca păstrătorii Sabatului să-şi trăiască credinţa până la cele mai mici detalii. Ei trebuie să fie ordonaţi şi eficienţi fiind corecţi în toate problemele lor de afaceri…

Nimănui nu trebuie să-i fie frică atât de mult de asemănarea cu lumea, încât să ajungă să fie neglijenţi în casele lor, lăsând lucrurile în mizerie şi dezordine. Nu este o mândrie de a fi îngrijit în îmbrăcăminte, curat în înfăţişare, ordonat şi cu gust în aranjamentele gospodăreşti… Aceste aparenţe exterioare arată caracterul preocupărilor celor ce locuiesc în casă şi nu numai aceasta, dar şi caracterul religiei locatarilor. Este imposibil ca o persoană dezordonată şi neglijentă să fie un bun creştin. Vieţile lor în ceea ce priveşte lucrurile vremelnice şi religioase sunt exact tot aşa de dezordonate ca şi îmbrăcămintea, casele, înfăţişarea şi concepţiile lor.

În cer este ordine. Există reguli şi regulamente care conduc întreaga oştire cerească. Totul se mişcă în ordine. Totul este în curăţenie şi în desăvârşită armonie. Oricine va fi socotit vrednic de a intra în cer va fi disciplinat în cel mai mic amănunt şi va fi fără pată şi fără zbârcitură sau ceva de felul acesta.

Cei necultivaţi au pete şi zbârcituri pe ei; acum, ei ar face mai bine să nu piardă niciun timp în a începe lucrarea de curăţire a lor înşişi de orice întinăciune a cărnii şi a duhului ducându-şi sfinţirea până la capăt în frica de Domnul.

Dumnezeu iubeşte puritatea, curăţenia, ordinea şi sfinţenia. Dumnezeu cere întregului Său popor căruia îi lipsesc aceste calităţi, să le caute şi să nu se odihnească vreodată până când nu le obţine. Ei trebuie să înceapă lucrarea de a reforma şi înălţa vieţile lor astfel încât în conversaţii şi comportament, faptele şi vieţile lor vor fi o continuă recomandare a credinţei lor, şi vor avea putere atât de atrăgătoare şi irezistibilă asupra necredincioşilor încât ei vor fi siliţi să recunoască că unii ca aceştia sunt copiii lui Dumnezeu. (MS., pg. 3, 1861).

Adevărul aşa cum este în Isus, nu va degrada, ci va înălţa pe cel care îl primeşte, îi purifică viaţa, îi rafinează gusturile şi-i sfinţeşte judecata. (Letter 2, 1861).