Când voința mea este în siguranță

„Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.” (Romani 6:22).

Duhul lui Dumnezeu nu crează noi facultăţi în omul renăscut, dar produce o schimbare hotărâtă în folosirea aceloraşi facultăţi. Când mintea, inima şi sufletul sunt schimbate, omului nu-i este dată o nouă conştiinţă, însă voinţa sa este supusă unei conştiinţe înnoite, unei conştiinţe ale cărei sensibilităţi adormite sunt trezite de lucrarea Duhului Sfânt. (Letter 44, 1899).

Dedându-se la păcat, omul s-a aşezat sub stăpânirea lui Satan. El a devenit un captiv neajutorat al puterii ispititorului. Dumnezeu Şi-a trimis Fiul în lumea noastră ca să zdrobească puterea lui Satan şi să elibereze voinţa omului. El L-a trimis pentru a proclama eliberarea prizonierilor, pentru a dezlega poverile istovitoare şi pentru a lăsa pe cei apăsaţi să meargă liberi. Prin turnarea întregului tezaur al cerului în această lume, prin faptul că ne-a dat tot cerul în Hristos, Dumnezeu a cumpărat voinţa, afecţiunile, mintea şi sufletul fiecărei fiinţe umane. Când omul se aşează sub stăpânirea lui Dumnezeu, voinţa devine tare şi fermă în a face binele, inima este curăţită de egoism şi umplută de dragostea lui Hristos. Mintea se predă autorităţii legii iubirii şi fiecare gând este adus în captivitatea ascultării de Hristos. (MS., pg. 21, 1900).

Când voinţa este exercitată de partea Domnului, Duhul Sfânt preia această voinţă şi o face una cu voinţa divină. Domnul iubeşte pe om. El a dovedit această dragoste dând pe singurul său Fiu născut, să moară pentru om, ca prin harul Său să-l poată răscumpăra din starea de duşman al lui Dumnezeu şi să-l aducă înapoi la supunere. Dacă omul va conlucra cu Dumnezeu, Domnul îi va aduce voinţa în legătură cu Sine şi o va vitaliza prin propriul Său Duh… Evanghelia trebuie primită cu scopul de a regenera inima şi acceptarea adevărului va însemna predarea minţii şi a voinţei, puterii divine. (Letter 44, 1899).

Voinţa omului numai atunci este în siguranţă când este unită cu voinţa lui Dumnezeu. (Letter 22, 1896).