Purtând jugul lui Hristos

„Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:30).

A purta jugul cu Hristos, înseamnă a lucra în sferele Sale de activitate, a fi părtaş cu El în suferinţele Sale, în ostenelile Sale pentru omenirea pierdută. (5 CB., pg. 1092).

Acceptând jugul lui Hristos de restricţie şi supunere veţi constata că această acceptare este de cel mai mare ajutor pentru voi. Purtând acest jug sunteţi păstraţi aproape de Hristos şi El poartă partea cea mai grea a încărcăturii. (5 CB., pg. 1090).

Jugul şi crucea sunt simboluri ce reprezintă acelaşi lucru – predarea voinţei lui Dumnezeu. Purtând jugul, omul mărginit ajunge în tovărăşie cu prea iubitul Fiu al lui Dumnezeu. Lucrarea crucii, desparte sufletul de eu şi aşează pe om acolo unde învaţă să poarte poverile lui Hristos. Noi nu putem să-L urmăm pe Hristos fără a-I purta jugul, fără a lua crucea şi s-o purtăm, urmându-I. Dacă voinţa noastră nu este armonizată cu cerinţele divine, atunci trebuie să ne tăgăduim propriile înclinaţii, să renunţăm la cele mai dragi dorinţe ale noastre şi să păşim în urma paşilor lui Hristos.

Oamenii propun pentru propriile lor gâturi, juguri care par uşoare şi plăcute la purtat, dar ele se dovedesc a fi extrem de supărătoare. Hristos vede aceasta şi spune: „Ia jugul Meu asupra ta. Jugul pe care vrei să-l pui pe gâtul tău, gândind că o să se potrivească de minune, nu va fi deloc potrivit. Ia jugul Meu asupra ta şi învaţă de la Mine lecţiile care sunt esenţiale pentru tine ca să le înveţi.” (5 CB., pg. 1090).

Munca voastră nu este aceea de a aduna poveri de-ale voastre… Adeseori ne gândim că avem parte de vremuri grele în purtarea poverilor şi de prea multe ori, aceasta este situaţia, deoarece Dumnezeu nu ne-a dat nicio asigurare pentru a le putea purta; dar când purtăm jugul Său şi cărăm poverile Sale, putem mărturisi că jugul lui Hristos este comod şi poverile sale uşoare, pentru că El ne-a asigurat de acestea. (5 CB., pg. 1091).

Totuşi acest jug nu ne va da o viaţă uşoară de libertăţi şi de tolerare a egoismului. Viaţa lui Hristos a fost o viaţă a jertfirii de sine şi a tăgăduirii de sine la fiecare pas; şi urmaşul Său adevărat va merge pe urmele paşilor Stăpânului, cu dragoste şi sensibilitate consecventă, asemenea lui Hristos; şi pe măsură ce înaintează în această viaţă el va deveni din ce în ce mai inspirat de spiritul şi viaţa lui Hristos. (5 CB., pg. 1092).