Izvorul tăriei mele

„Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:5).

Noi suntem mărginiţi, dar a fost făcut un aranjament minunat pentru ca noi să putem avea o strânsă legătură cu Nemărginitul… Fiinţele mărginite atunci când depun cele mai strălucite eforturi nu pot realiza decât puţin, dar Hristos lucrând prin om poate obţine rezultate minunate.

Mă doare gândul că nu pot să fac decât atât de puţin. Sfera limitată a capacităţilor umane mă conduce la a simţi cuvintele lui Hristos: „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” Mulţi sunt înzestraţi cu talente superioare şi nu le folosesc, deoarece nu au o legătură vie cu Dumnezeu… Cunoştinţele mele reduse şi slaba mea energie mă conduc la Isus şi glasul inimii mele este: „Oh, Doamne, nu pot face nimic, îmi agăţ sufletul neajutorat de Tine, Isuse, Mântuitorul meu. Pune harul Tău în inima mea. Atrage-mi mintea de la slăbiciunea mea, la tăria Ta atotputernică, de la ignoranţa mea, la veşnica Ta înţelepciune, de la starea mea plăpândă la puterea Ta veşnică. Dă-mi vederi corecte asupra marelui plan de răscumpărare. Ajută-mă să văd şi să înţeleg ce înseamnă Hristos pentru mine şi că inima, sufletul, mintea şi puterea mea sunt cumpărate cu un preţ. Hristos mi s-a împărtăşit pentru ca eu să-L împărtăşesc altora. Înalţă-mi sufletul, întăreşte-mi şi luminează-mi mintea ca să pot înţelege mai clar caracterul lui Dumnezeu aşa cum a fost descoperit în Isus Hristos, ca să pot şti că este privilegiul meu acela de a fi părtaş naturii divine.

Marea şi veşnica putere a lui Dumnezeu îmi umple mintea cu uimire şi câteodată chiar cu înfricoşare… Eu pot într-adevăr să mă uit la Isus, plin de bunătate, compătimire şi dragoste şi să privesc pe Domnul Dumnezeu, chemându-l cu scumpul nume de Tată.

Grelele lupte ale propriului meu suflet împotriva ispiteior, cele mai serioase dorinţe ale minţii şi inimii mele de a cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos ca Mântuitor al meu personal, de a avea încredinţare, pace şi odihnă în dragostea lor, mă conduce în fiecare zi să doresc să fiu acolo unde razele Soarelui Neprihănirii pot străluci asupra mea. (MS., pg. 41, 1890).