O conștiință luminată

„De aceea mă silesc, prin exerciţiu, să am întotdeauna o coştiinţă care să nu ofenseze pe Dumnezeu şi nici pe oameni.” (Fapte 24:16, engl.).

În cuvântul lui Dumnezeu citim că există conştiinţe bune şi conştiinţe rele… Adu-ţi conştiinţa în faţa Cuvântului lui Dumnezeu şi vezi dacă viaţa şi caracterul tău sunt în conformitate cu etalonul neprihănirii pe care l-a descoperit Dumnezeu acolo. Atunci poţi stabili dacă ai sau nu o credinţă inteligentă şi ce fel de conştiinţă este cea pe care o posezi. În conştiinţa umană nu te poţi încrede, dacă ea nu este sub influenţa harului divin. Satan foloseşte în avantajul său o conştiinţă neluminată şi astfel conduce pe oameni în tot felul de înşelăciuni. (RH. 3 septembrie 1901).

Nu este suficient ca un om să se considere în siguranţă urmând îndemnurile conştiinţei sale; întrebarea care trebuie pusă este: Este conştiinţa în armonie cu prețiosul Cuvânt al lui Dumnezeu? Dacă nu, atunci ea nu poate fi urmată cu siguranţă, căci ea va înşela. Conştiinţa trebuie iluminată de Dumnezeu. Trebuie rezervat timp pentru cercetarea Scripturilor şi pentru rugăciune. Astfel mintea se va stabiliza, se va întări şi se va înrădăcina. (Letter 21, 1901).

Este privilegiul fiecăruia de a trăi în aşa fel încât Dumnezeu să-l aprobe şi să-l binecuvânteze. Tu poţi fi în fiecare oră în comuniune cu cerul. Nu este voinţa Talălul tău din ceruri ca tu să fii întotdeauna sub condamnare şi întuneric. Dumnezeu nu are plăcere că tu te supui la neajunsuri. Trebuie să cultivi respectul de sine trăind în aşa fel încât să fii aprobat de propria ta conştiinţă, înaintea oamenilor şi a îngerilor… Este privilegiul tău de a merge la Isus pentru a fi curăţit şi a sta în faţa legii fără ruşine şi remuşcări: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:1). În timp ce nu trebuie să avem despre noi înşine gânduri mai înalte decât se cuvine, Cuvântul lui Dumnezeu nu condamnă un respect de sine cuvenit. Ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, noi trebuie să avem o demnitate conştientă de caracter, în care mândria şi importanţa eului nu-şi au locul. (RH. 27, 1888).

O conţiinţă care să nu ofenseze pe Dumnezeu şi pe om este o însuşire minunată. (MS., pg. 120, 1897).