Jertfim noi cu adevărat?

„Să se bucure şi să se înveselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: “Mărit să fie Domnul!” (Psalmii 40:16).

Mulţi spun că viaţa de creştin ne privează de plăcerile şi bucuriile lumii. Eu spun că ea nu ne privează de nimic din ceea ce este necesar pentru mântuire. Există nedumeriri, lipsuri şi dureri îndurate de creştini? Ah, da, la acestea trebuie să ne aşteptăm în această viaţă. Dar oare păcătosul despre care spunem că se bucură de plăcerile acestei lumi, este scutit de aceste necazuri ale vieţii? Oare nu-i vedem deseori cuprinşi de mari nedumeriri şi necazuri?

Creştinii se gândesc uneori că le merge rău şi că este de admirat faptul că susţin un adevăr nepopular şi că mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos; se gândesc că această cale pare grea şi că au de făcut multe sacrificii, în timp ce în realitate ei nu fac niciun fel de sacrificiu. Dacă sunt cu adevărat adoptaţi în familia lui Dumnezeu, ce sacrificiu au făcut ei? Faptul că ei au urmat pe Hristos a putut eventual să rupă anumite prietenii cu rudele lor iubitoare de lume, dar priviţi la ce au primit ei în schimb – numele lor scris în cartea vieţii Mielului. Iar ei au fost înălţaţi, da, prea înălţaţi prin aceea că sunt părtaşi la mântuire, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos Isus, ai unei moşteniri nepieritoare. Să numim aceasta sacrificiu din partea noastră când renunţăm la eroare pentru adevăr, la întuneric pentru lumină, la păcat pentru neprihănire, la un nume pieritor şi la o moştenire pământească pentru onoare veşnică şi pentru o comoară nepătată şi nepieritoare?

Chiar în această viaţă creştinul are pe Cineva de care se poate sprijini şi care Îl va ajuta să suporte toate încercările. Totuşi, cel păcătos trebuie să-şi poarte greutăţile singur. El se coboară în mormânt suportând remuşcările sub povara întunericului, legat de Satan, căci el este prada lui legitimă…

Dacă este cineva care ar trebui să fie neîncetat recunoscător, acesta este urmaşul lui Hristos. Dacă este cineva care se bucură de adevărata fericire, chiar în această viaţă, acesta este creştinul credincios… Dacă noi apreciem sau avem vreo ideie, cât de scump a fost asigurată mântuirea noastră, atunci tot ceea ce am putea numi sacrificiu se va pierde ca ceva lipsit de importanţă.” (Letter 18, 1859).