Legătura înmiresmată a curtoaziei

„În sfârşit, fiţi tari cu acelaşi gând având compătimire unul faţă de celălalt, iubiţi ca fraţii, fiţi miloşi şi curtenitori.” (1 Petru 3:8 engl.).

În legăturile pe care le avem cu semenii noştri noi toţi trebuie să avem în vedere că ei au aceleaşi preocupări ca noi, simţind aceeaşi slăbiciune şi suferind aceleaşi ispite. Ei, ca şi noi, se luptă cu viaţa dacă vor să-şi păstreze integritatea… Adevărata curtoazie creştină uneşte şi desăvârşeşte atât dreptatea, cât şi amabilitatea, iar mila şi iubirea umple măsura dând cele mai delicate legături şi cele mai atrăgătoare puteri de atracţie ale caracterului…

Avraam a fost un adevărat domn. În viaţa sa avem cel mai minunat exemplu al puterii adevăratei curtoazii. Priviţi la comportarea sa cu Lot… Cu câtă curtenie întâmpină el pe călători, pe solii lui Dumnezeu, la cortul său şi-I întreţine! El s-a aruncat la pământ în faţa fiilor lui Het când a cumpărat de la ei o peşteră în care s-o înmormânteze pe iubita sa, Sara… Cât de bine a ştiut Avraam cum trebuie să se poarte un om cu semenii săi.

Pavel, deşi era neclintit de lângă principii ca o stâncă, totuşi şi-a păstrat întotdeuna curtoazia. El era zelos faţă de punctele vitale şi nu a fost nepăsător faţă de buna cuviinţă şi faţă de politeţea pe care o datora vieţii sociale. Omul lui Dumnezeu nu a absolvit pe om de bunăcuviință.

Dar noi reprezentăm pe Unul mai mare decât Avraam şi Pavel – pe Mântuitorul lumii. Viaţa Sa a fost o mişcătoare ilustraţie a curtoaziei adevărate. Este cu neputinţă să enumerăm dovezile bunătăţii, ale curtoaziei, ale compătimirii gingaşe şi ale iubirii Sale. Ce raze blânde şi minunate a revărsat uimitoarea Sa amabilitate, în întreaga Sa viaţă! El avea o privire blândă şi un cuvânt de încurajare pentru toţi cei trudiţi şi epuizaţi de muncă. El a fost gata de a ajuta pe cel mai lipsit de ajutor. (Letter 25, 1870).

Dragostea, curtoazia, amabilitatea – acestea nu se pierd niciodată. Când oamenii vor fi schimbați din muritori în nemuritori, toate faptele bunătăţii sfinţite, săvârşite de ei se vor manifesta. Aceste fapte vor fi păstrate de-a lungul veacurilor veşnice. Nici măcar una oricât de mică sau simplă nu se pierde niciodată. Prin meritele neprihănirii atribuite a lui Hristos ele îşi păstrează mireasma. (Letter 21, 1897).