Mâna milostivă a lui Dumnezeu, gata de a ajuta

„Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” (Matei 5:7).

Fiţi milostivi, chiar aşa de milostivi cum este şi Tatăl vostru din ceruri. Gândiţi-vă la măreţul dar pe care Dumnezeu l-a făcut pentru voi… Dumnezeu v-a dat o dovadă a dragostei Sale care întrece orice evaluare. Noi nu avem niciun criteriu cu care să o putem măsura, niciun etalon cu care să o comparăm. Dumnezeu vă invită să lăsaţi ca recunoştinţa voastră să se dovedească prin daruri şi jertfe de bunăvoie. El vă cheamă să fiţi mâna Sa milostivă gata de a ajuta. Puteţi voi să respingeţi cererea Aceluia care a făcut atât de mult pentru voi?

Hristos a plâns la vederea nenorocirii care se apropia. Lăsaţi ca gingăşia Sa să vină în inimile voastre. Practicaţi tăgăduirea de sine ca să puteţi fi în stare să alinaţi suferinţele copiilor lui Dumnezeu.” (RH. 18 aprilie 1912).

Domnul a văzut că este esenţial ca noi să fim înconjuraţi de cei săraci, care în nevoile şi lipsa lor de ajutor ar putea să solicite slujirea noastră. El ar putea fi un ajutor pentru noi în perfecţionarea caracterului creştin; deoarece atunci când le asigurăm hrana pentru mesele lor şi îmbrăcămintea pentru trupurile lor, noi cultivăm atributele caracterului lui Hristos. Dacă nu am avea pe cei săraci în mijlocul nostru, am pierde mult, deoarece pentru a perfecţiona caracterul creştin noi trebuie să ne tăgăduim pe noi înşine. (RH. 15 octombrie 1895).

Hristos însuşi, Domnul slavei a fost pe acest pământ un Om al durerii, obişnuit cu suferinţa. El a ştiut ce înseamnă lipsurile şi neajunsurile, ca şi copil, supus la sărăcie, El a practicat principiile tăgăduirii de sine. El… a venit ca să ajute omenirea căzută şi plină de nevoi. Şi El aşteaptă ca urmaşii Săi cărora El le-a încredinţat mijloace, să se ocupe de propriile lor necesităţi şi să fie darnici pentru a uşura nevoile altora. (MS., pg. 101, 1906).

Când vă cheltuiţi banii, gândiţi-vă ce ar face Isus dacă ar fi în locul vostru. El cheamă pe urmaşii Săi să calce pe urmele Sale în tăgăduirea şi jertfirea de sine. Caracterul creştinului trebuie să fie o reproducere a caracterului lui Hristos. Aceeaşi dragoste, aceleaşi virtuţi, aceeaşi bunăvoinţă altruistă ce s-a văzut în viaţa Sa trebuie să caracterizeze vieţile urmaşilor Săi. (RH. 18 aprilie 1912).