Mireasma tăgăduirii de sine

„Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău; căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must.” (Proverbele 3:9, 10).

Cerinţele lui Dumnezeu sunt acelea cărora trebuie să se subordoneze toate celelalte cerinţe. El îşi pune mâna peste tot ceea ce a încredinţat omului din plinătatea şi generozitatea Sa şi spune: „Eu sunt adevăratul Stăpân al Universului şi aceste bunuri sunt ale Mele. Folosiţi-le pentru progresul cauzei Mele, pentru înaintarea împărăţiei Mele, iar binecuvântarea Mea va fi asupra voastră”. (RH. 6 octombrie 1891).

Unii dau din belşugul lor şi totuşi nu simt nicio lipsă. Ei nu sunt nevoiţi să practice tăgăduirea de sine pentru cauza lui Hristos. Ei dau cu generozitate şi din toată inima, dar au încă tot ce le doreşte inima. Dumnezeu vede aceasta. Faptele şi motivaţia lor sunt înregistrate cu stricteţe de El şi nu-şi vor pierde răsplata. Dar acei care sunt lipsiţi de mijloace materiale, nu trebuie să se scuze că nu pot face atât de mult cum pot unii. Faceţi ce puteţi. Tăgăduiţi-vă pe voi înşivă, renunţând la anumite articole, nu neapărat necesare, jertfind pentru cauza lui Dumnezeu. Ca şi văduva săracă, daţi şi voi cei doi bănuţi ai voştri. Cu adevărat veţi da mai mult decât acei care dau din belşugul lor şi veţi afla cât de dulce este mireasma tăgăduirii de sine, pentru a da celor în nevoie, pentru a jertfi în cauza adevărului şi a strânge o comoară în cer.

Tinerii… care mărturisesc adevărul, au de învăţat o lecţie a tăgăduirii de sine. Dacă ei ar fi jertfit mai mult pentru cauza adevărului, atunci ar preţui adevărul mult mai mult. Acesta le va atinge inimile şi le va curăţa vieţile. De prea multe ori, cei tineri, nu iau povara cauzei lui Dumnezeu şi nu simt nicio răspundere în legătură cu ea. Este aceasta aşa din cauză că Dumnezeu îi scuză? O, nu; ci se scuză pe ei înşişi. Ei nu realizează că ei nu sunt ai lor înşişi. Puterea lor, timpul lor, nu le aparţin. Ei au fost cumpăraţi cu un preţ şi dacă ei nu au spiritul tăgăduirii de sine şi al jertfirii, nu pot câştiga niciodată moştenirea nepieritoare. (RH. 15, 1884).

Daţi acum ceea ce puteţi şi pe măsură ce conlucraţi cu Dumnezeu, vi se va lărgi mâna şi veţi da mai mult. Iar Dumnezeu va umple din nou mâinile voastre, pentru ca această comoară a adevărului să poată fi dusă la multe suflete. El vă va da vouă ca voi să puteţi da altora. (CS., pg. 50).