O influență irezistibilă

„Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.” (Coloseni 3:12).

Cuvintele prietenoase, privirile plăcute, o înfăţişare veselă, împrăştie un farmec în jurul creştinului, care face influența sa aproape irezistibilă. Aceasta este o cale, de a câştiga respect şi de a extinde sfera utilităţii, cale care nu costă mult. Religia lui Hristos în inimă este aceea care face cuvintele ce ies de acolo să fie gingaşe, iar comportarea binevoitoare; iar acel care zbiară, care face reproşuri şi este poruncitor nu este un creştin; căci a fi creştin înseamnă a fi asemenea lui Hristos.

Acela care bea din spiritul lui Hristos, îl va lăsa să curgă mai departe în cuvinte amabile şi să se manifeste printr-o comportare curtenitoare. Planul de mântuire are menirea de a înmuia tot ceea ce este aspru şi grosolan în temperament şi de a şlefui tot ceea ce este dur şi ţepos în maniere. O schimbare exterioară va fi dovada unei schimbări interioare. Adevărul este acela care sfinţeşte şi rafinează. Primit în inimă, el lucrează cu puteri ascunse, transformând pe cel care-l acceptă. Dar acei care mărturisesc adevărul şi în acelaşi timp sunt duri, supărăcioşi şi răi în cuvinte şi-n comportament, nu au învățat de la Isus; toate aceste manifestări arată că ei mai sunt slujitori ai celui rău. Nimeni nu poate fi creştin fără a avea spiritul lui Hristos care se manifestă prin blândeţea, gingăşia şi rafinamentul manierelor…

Creştinii agreabili, buni şi manieraţi (bine crescuţi) vor avea o influenţă în favoarea lui Dumnezeu şi a adevărului Său; aceasta nu poate fi altfel. Lumina împrumutată din cer îşi va răspândi prin ei razele strălucitoare, pe cărarea altora…

Cuvintele pe care le rostim, comportamentul nostru zilnic sunt fructele care cresc pe copac. Dacă fructul este acru, nedigerabil atunci rădăcinile acelui copac nu-şi trag hrana dintr-o sursă curată. Dacă afecţiunile noastre sunt aduse în armonie cu Mântuitorul nostru, dacă suntem blânzi şi smeriţi în caracter atunci dovedim că viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu; iar noi vom lăsa în urma noastră o cărare luminoasă… Cei care ne privesc îşi vor da seama că am fost cu Isus şi am învătat de la El. (RH. 1 septembrie 1885).