Un blestem sau o binecuvântare?

„Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii.” (Matei 6:19).

Bogăţiile sunt acele lucruri care captivează mintea şi absorb atenţia ducând la respingerea lui Dumnezeu şi a adevărului. Mântuitorul nostru a atras în mod hotărât atenţia împotriva strângerii de comori pe pământ.

Toate ramurile de afaceri, toate felurile de ocupaţii, sunt sub supravegherea lui Dumnezeu şi fiecărui creştin i-a fost dată pricepere de a face ceva pentru cauza Stăpânului. Fie că sunt angajaţi în afaceri, pe câmp, în depozite sau în contabilitate, oamenii vor răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru felul înţelept şi cinstit în care şi-au folosit talanţii. Ei sunt tot atât de răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru lucrarea lor, ca şi predicatorii care mânuiesc cuvântul şi învăţătura…

Avuţia strânsă pe pământ se va dovedi a fi numai un blestem, dar dacă ea este folosită pentru înălţarea cauzei adevărului, pentru ca Dumnezeu să poată fi onorat şi pentru ca sufletele să poată fi salvate, ea nu se va dovedi un blestem, ci o binecuvântare. Pentru promovarea oricărei cauze bune sunt necesare fonduri; şi cum unii oameni au fost înzestraţi cu o capacitate mai mare de a acumula bogăţii, decât alţii, ei ar trebui să-şi depună talanţii la schimbător, pentru ca Domnul să poată primi ceea ce Îi aparţine cu dobândă la venirea Sa…

Acei care sunt gata şi doresc să investească în cauza lui Dumnezeu, vor fi binecuvântaţi în eforturile lor de a obţine banii. Dumnezeu a creat sursa bogăţiei. El a dat soarele, roua şi ploaia făcând să crească vegetaţia. El a binecuvântat pe oameni cu capacităţi fizice şi intelectuale, pregătindu-i pentru a obţine fonduri, astfel încât cauza Sa să poată fi susţinută de pretinşii Săi copii. Nevoiaşi sunt peste tot în jurul nostru şi atunci când cei săraci şi chinuiţi sunt ajutaţi şi mângâiaţi, Dumnezeu este slăvit. Nu este un păcat să strângi şi să mânuieşti o avere, atunci când eşti un ispravnic al lui Dumnezeu, menţinând-o doar până când o va cere Dumnezeu pentru nevoile lucrării Sale. (RH. 18 septembrie 1888).

Trebuie să păstram întotdeauna în minte că noi suntem conlucrători cu Dumnezeu. Lucrarea Sa şi cauza Sa cer cea dintâi apreciere. (MS., pg. 13, 1896).